Drept la opoziţie, dar în interesul cetăţenilor!

       Un aspect indispensabil al democraţiei este acceptarea înfrângerilor în alegeri. Marile competiţii sportive şi fair play-ul promovat de acestea ar trebui să fie prima lecţie din care oamenii politici şi cei care le sunt alături au multe de  învăţat. În primul rând, respectul faţă de cei cu care şi-au disputat alegerile şi faţă de opţiunea electoratului. Apoi continuarea firescă a luptei, nu unul împotriva celuilalt, ci împreună, în interesul românilor.  

       Spun toate astea fiindcă, la puţin timp după rezultatele alegerilor din toamnă, am avut surpriza să fiu abordat de colaboratori apropiaţi ai adversarilor mei politici din campanie, oameni de presă – dacă vi se pare potrivit termenul după ceea ce voi relata –  care, după felicitările de rigoare, au ales drept cea mai bună metodă de “cooperare” solicitarea de a fi plătiţi să tacă. Mai bine zis, să nu ponegrească fără motiv. Am tratat ideea ca pe o glumă de prost gust, fiindcă nimic din ceea ce am făcut în decursul anilor, atât în viaţa publică, cât şi în cea personală, nu ar putea fi supus şantajului. Şi mi-am văzut de treabă, aceea pentru care am fost trimis în Parlament.

       Constat însă că nu e nevoie ca acţiunile unui om fie contrazise de corectitudine sau de lege şi că anumitor persoane le e suficientă imaginaţia pentru a încerca într-un fel sau altul discreditarea acestuia. Şi totuşi, după atâtea file întoarse în calendar, îmi e greu să cred că o înfrângere electorală încă poate conduce către ranchiună, vrăjmăşie şi animozităţi, cu intenţia de a sădi discordie în locul unei conlucrări bazate pe respect reciproc, cu care le suntem datori cetăţenilor. Îmi e foarte greu să cred că semeni de-ai noştri, e adevărat – consacraţi politic, dar totuşi a căror peniţă se doreşte formatoare de opinie, pot să facă un scop în viaţă din încercarea de a compromite oameni pentru simplul fapt că au fost preferaţi de electorat. Normele de conduită şi obligaţiile etice ale unei profesiuni, mai ales când menirea acesteia e de a informa şi conştientiza opinia publică, ar trebui să fie piatră de temelie a vorbelor aşternute pe pagini, sub nici o formă mecanism de influenţare prin metode persuasive, în baza unor interese strict personale.  

        Cred cu tărie că interesul public presupune o bună colaborare atât cu structurile administrative locale, dar şi cu ceilalţi reprezentanţi politici. Dovadă stă faptul că din decembrie încoace am bătut la uşa fiecărui primar din colegiul meu (şi nu o dată!) pentru a sprijini localităţile, pe care le reprezentăm împreună, în problemele cu care se confruntă. Ce-ar fi însemnat să mă las influenţat de aceleaşi gânduri care-i conduc pe cei care găsesc în culoarea politică sămânţă de vrăjmăşie şi să iau în considerare faptul că din cele unsprezece localităţi câte cuprinde colegiul IV doar una are primar PD L? Lezat ar fi fost interesul cetăţenilor care mi-au dat girul, luând în calcul la votul din noiembrie nu coloratura politică a aleşilor locali, ci omul. Iarăşi o  lecţie din care toţi avem de tras învăţăminte! 

       Tocmai de aceea este util dreptul la opoziţie, fiindcă avem cu siguranţă de învăţat unii de la ceilalţi. Comunităţilor locale nu le sunt benefice ostilităţile la scenă deschisă dintre cei puşi să le conducă şi să le reprezinte. Oamenii aşteaptă proiecte şi rezultate, soluţii pentru depăşirea crizei şi un pic mai bine pentru fiecare. În avantajul cetăţenilor, poate cei despre care am vorbit aici îşi vor schimba punctele de vedere asupra modului în care pot sprijini bunul mers al societăţii, mai ales în vremuri de restrişte şi vor învăţa că una din cele mai înţelepte victorii este aceea de a îndrăzni să accepte înfrângerea, cu atât mai mult cu cât de data aceasta miza este chiar bunăstarea comunităţilor din care facem parte. Asta dacă într-adevăr preocuparea pentru interesul general, care nu are culoare politică,  primează în faţa intereselor particulare! 

                                                             Deputat de Gorj,

Constantin Severus Militaru

 

This post was written by

Leave Your Comment

Security Code: