Nu-i voi minţi pe oameni, oricât de mare ar fi miza electorala

Catalogarea comunităţilor locale după culoarea politică a primarului este un act de discriminare.Am sprijinit în mandatul de deputat toate primăriile din zona, principalul obiectiv continuand  să fie unul dintre scopurile pentru care am luptat şi  ca sindicalist : păstrarea industriilor extractivă şi energetică în proprietatea statului.

În 2008 am obţinut net mandatul de deputat, chiar daca din unsprezece localităţi, câte are colegiul IV, doar una avea primar PDL. Restul primarilor aparţineau PSD şi PNL. Dar nu e corect să gândim aşa, e ca şi cum am cataloga oamenii după culoarea politică a primarului, ar fi ca un act de discriminare, de rasism. Pentru mine toate localităţile sunt comunităţi care au probleme, unele specifice, altele comune, şi trebuiesc ajutate. Aceasta a fost raţiunea în virtutea căreia am sprijinit toate primăriile din colegiul meu, nu culoarea politică a primarilor.

Sunt primari în colegiul meu care afirmă contrariul, de exemplu Dumitru Gâlceavă, primarul Turceniului sau Dorin Hanu, cel al Motrului, dar sa nu uitam ca domnul Gâlceavă e primar de doar câteva luni. Finanţările pentru grupul şcolar industrial energetic din Turceni, banii pentru baza sportivă multifuncţională, acţiunile pentru elevi ale Asociaţiei Reuşim împreună, pe care am fondat-o în 2008 şi altele… bănuiesc că, totuşi, are cunoştinţă actualul primar de ele, dar începe campania, cum să spună adevărul, chiar dacă-l ştie?

În ceea ce-l priveşte pe primarul Motrului, situaţia e mult mai gravă. Dumnealui îi minte pe oameni tot timpul, nu numai în campanie.L-aţi auzit vreodată pe Dorin Hanu să spună că a făcut ceva cu ajutorul altcuiva decât al lui însuşi sau, în cel mai fericit caz, al vreunui şef de partid al dumnealui? Motrenii au început să se deştepte în privinţa minciunilor lui Hanu, iar asta-l face să arunce mai mult şi mai des în stânga şi-n dreapta cu vorbe fără vreo bază reală! Pentru Motru am făcut cel mai mult în acest mandat. Vă spun câteva: finanţările pentru şcolile generale şi colegiile Coşbuc şi Tehnic, pentru asfaltarea drumului Motru – Leurda, compensarea datoriilor UATAA către fosta SNLO, până şi bani pentru finanţarea cheltuielilor curente ale primăriei Motru! Dar, repet, ar avea primarul Motrului interesul să spună adevărul în ceea ce priveşte sprijinul deputatului Militaru? Sau al altora, cu care am sprijinit necondiţionat Motrul, mă gândesc la acoperirea blocurilor, la terenul sintetic făcut de Pandurii, la saloanele de chirurgie ale spitalului din Motru reabilitate de către sindicate, la lucrările de infrastructură din Motru şi altele! Cum este la fel de adevărat că tot la Motru mi-au fost refuzate multe solicitări, printre care cea care se referă la prinderea în bugetul local a banilor pentru reabilitarea termică a blocurilor, din 2009 încoace, Hanu susţinând atunci că i-a întrebat pe motreni şi că aceştia nu vor izolarea locuinţelor. La fel cum a refuzat recent solicitarea consilierilor mei de acordare a ajutorului de încălzire în cota maximă prevăzută de lege, în condiţiile în care primăria chiar dispune de banii necesari.

Cât priveşte acţiunile cu copiii, da, ele au fost principalul meu interes în acest mandat, cel de suflet ca să zic astfel, şi aşa vor rămâne şi de acum încolo. Pentru ei am fondat Asociaţia Reuşim împreună, care va continua seria acţiunilor menite să sprijine elevii cu rezultate deosebite, pe cei mai puţin norocoşi, actul de cultură şi promovarea tradiţiilor locurilor noastre, cele fără de care nu avem identitate.Culoarea politică, oricum ar fi ea, nu dă nimănui dreptul să arate cu răutate către promovarea actului de cultură sau susţinerea copiilor. Altfel, te mai poţi considera om, te mai poţi considera creştin? Cultura sporeşte demnitatea umană, cum spunea Eminescu, şi conduce la evoluţie. E piatra de temelie a oricărui popor, semnătura noastră pentru istorie şi pentru viitor, de ce n-am promova-o? Ori există politicieni care nu doresc ca poporul român să evolueze de teamă că astfel românii nu vor mai putea fi minţiţi sau controlaţi atât de uşor?

Însă obiectivul principal, pentru care am luptat şi ca lider de sindicat, este menţinerea în proprietatea statului a sectoarelor strategice, fiindcă altfel şi copiii mei, şi cei ai motrenilor, ai gorjenilor vor trebui să-şi caute locuri de muncă în alte părţi. Toate statele dezvoltate îşi menţin controlul asupra industriilor strategice, cum sunt sectorul minier şi cel energetic, la noi de ce nu s-ar putea? Doar pentru că fac cu ochiul comisioanele fantastice care s-ar obţine din vânzarea acestora? Sper că nu voi fi acuzat de conservatorism dacă insist să fiu statornic. Cea mai bună armă este adevărul, nu credeţi ? Chiar dacă ai reuşi să-i faci pe oameni să creadă lucruri neadevărate, ce faci cu Cel de Sus? Şi cred că întrebarea asta ar trebui să-i macine mai des pe politicieni!

Oricât de mare ar fi miza, nu i-am minţit pe oameni nici atunci, n-o voi face nici acum, altfel m-aş dezonora profund, mi-aş dezonora familia şi n-aş fi cu nimic mai bun decât cei pe care îi aratăm cu degetul demonstrându-le minciunile. Diferenţa este că acum vreau să continui proiectele pentru comunităţi pe care le-am început în acest mandat, să le pun în practică pe cele cărora le-au fost puse piedici, uneori chiar de către administraţia locală şi să dau curs altora noi, în principal pentru a începe să ne aliniem legislativ la nivelul sporit de civilizaţie al celorlalte ţări europene.

This post was written by

Leave Your Comment

Security Code: